Planeta noastră - sănătatea noastră
- vizualizări: 1146
Pe fundalul unei pandemii în curs și a unei crize de mediu, astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atenționează populația globală să ia măsuri de urgență pentru a proteja planeta în vederea garantării unui mediu sănătos pentru oameni. Reieșind din acest imperativ, în acest an genericul zilei este Planeta noastră - sănătatea noastră.
Evenimentele meteorologice extreme, degradarea terenurilor și deficitul de apă duc la strămutarea forțată a oamenilor și la deteriorarea sănătății acestora. Poluanții și plasticul se infiltrează în adâncul oceanelor, pe versanții munților și în sistemele de producție ale alimentelor. Industria alimentelor și a băuturilor nesănătoase, foarte procesate, responsabilă pentru generarea a 1/3 din gazele cu efect de seră emise în atmosferă la nivel mondial, conduce la obezitate în masă și determină o creștere alarmantă a numărului de cazuri de îmbolnăviri de cancer și boli cardiovasculare.
Pandemia COVID-19 a demonstrat nu doar rolul esențial al științei în protejarea sănătății, ci și inegalitățile din întreaga lume. Actuala ordine economică are ca rezultat o distribuție nedreaptă a veniturilor, bogăției și puterii, fapt ce generează ca mulți oameni să trăiască în sărăcie și nesiguranță.
Obiectivele economiei viitorului sunt bunăstarea umană, echitatea și sustenabilitatea mediului. Aceste obiective definesc natura investițiilor pe termen lung, alocațiile bugetare pentru promovarea bunăstării, protecția socială, strategiile juridice și fiscale. Ruperea cercului vicios care dăunează planetei și sănătății umane necesită acțiuni din partea legislatorilor, reforma structurilor corporative, sprijinul și încurajarea oamenilor să abordeze un stil de viață sănătos.
Criza climaterică este cea mai mare amenințare la adresa sănătății umane și este cauzată de deciziile politice, sociale și economice. Astfel, ca urmare a arderii combustibililor fosili, peste 90% dintre oameni respiră aer poluat. Pe măsură ce temperaturile globale cresc, există un risc sporit de răspândire mai rapidă și pe un areal mai extins a maladiilor transmise de țânțari.
OMS estimează că problemele de mediu provoacă anual decesul a 13 milioane de oameni în întreaga lume.
Industria modei este una dintre cele mai mari cauze ale poluării mediului înconjurător, consumând cantități enorme de apă și poluând apele cu substanțe chimice.
Acestea sunt doar câteva date ce demonstrează degradarea planetei noastre și efectele directe asupra sănătății oamenilor. Planeta noastră - sănătatea noastră este și un îndemn pentru fiecare dintre noi să alegem conștient materiale și servicii de la branduri sustenabile, să achiziționăm produse locale și de sezon.
Bannerul este inspirat din desenul Ariadnei Rotari, eleva Școlii de Arte Plastice, din orașul Șoldănești, care în anul 2019 a participat la concursul lansat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, „Medicul - prin ochii unui copil”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii