Consolidarea capacităților de răspuns rapid la amenințările de sănătate publică: curs internațional
- vizualizări: 378
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Centrul Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) a organizat un curs de instruire pentru consolidarea capacităților profesioniștilor din domeniul sănătății în vederea detectării precoce și răspunsului prompt la urgențele de sănătate publică în Europa Centrală și de Sud-Est. Acțiunea a avut loc în data de 17 și 18 octombrie 2023, grație sprijinului financiar al Inițiativei Central Europene (CEI) privind activitățile de cooperare, și a precedat Conferința științifică anuală – organizată tradițional în cadrul Zilelor Universității.
Tema cursului a acoperit o gamă largă de subiecte legate de epidemii și urgențe de sănătate publică, de la progresele științifice și tehnologice, politici și management de sănătate publică, și până la finanțare și biosecuritate.
La inaugurarea evenimentului, rectorul Emil Ceban a menționat importanța cursului dat, ce reprezintă o platformă esențială de colaborare și realizare a transferului de cunoștințe între profesioniști și cercetători științifici din diferite țări.
„Forumul științific denotă angajamentul comun al organizatorilor și participanților de a dezvolta capacități pentru a face față acestor provocări, promovează schimbul de bune practici și inițierea unor colaborări în domeniu la nivel internațional. În ultimii ani am fost martori la evenimente majore, la nivel global – pandemia COVID-19, conflictele regionale – ce ne confirmă cât de vitală este pregătirea și răspunsul rapid la amenințările de sănătate publică. Doar împreună putem contribui la consolidarea capacităților de gestionare a situațiilor de urgență în domeniul sănătății publice, pentru a proteja sănătatea comunităților noastre”, a conchis rectorul.
Ministra sănătății Ala Nemerenco a pus accentul pe consolidare atât la nivel de sisteme de sănătate, cât și la nivel de țară, prin schimb de experiență și ajutor reciproc. „Împreună trebuie să contribuim la dezvoltarea sistemului de sănătate publică într-unul mai bun și mai rezilient la provocările cu care ne confruntăm. Experiențele de până acum trebuie să fie o lecție bine învățată, bazată pe propriile greșeli și concluzii. Ministerul Sănătății acordă o importanță majoră fortificării serviciului de sănătate publică și, grație suportului diferitor proiecte ce le gestionează, a inițiat reparația capitală a infrastructurii spitalicești din întreaga țară. În ultimii ani am fortificat laboratoarele din serviciul sănătății publice, inclusiv au fost instruiți profesioniștii din domeniu, pentru a avea posibilitatea de a detecta timpuriu toate riscurile și cazurile de îmbolnăvire”, a accentuat oficiala.
Ministra a informat că pandemia COVID-19 mai prezintă riscuri și Republica Moldova a aplicat la Fondul pandemic, creat cu suportul Băncii Mondiale, Organizației Mondiale a Sănătății, Guvernului SUA și a altor instituții internaționale. Astfel, din acest fond vor fi distribuite resurse financiare țărilor, pentru a-și fortifica capacitățile și răspunsul prompt la urgențele în sănătate publică, Moldova fiind unica țară din Europa ce va beneficia de un grant de 10 milioane de euro.
Șeful Laboratorului de Virusologie al Centrului Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB), profesorul Alessandro Marcello, a remarcat că acest curs va îmbunătăți cunoștințele participanților privind răspunsul rapid la eventuale probleme de sănătate publică atât la nivel local, cât și internațional, și va extinde rețeaua de colaborări științifice în mai multe țări din Europa Centrală.
Prorectorul pentru activitatea de cercetare, academicianul Stanislav Groppa – moderatorul evenimentului – a subliniat că sănătatea publică este o preocupare fundamentală pentru societatea noastră, iar capacitatea de a detecta precoce și a răspunde prompt la urgențele de sănătate publică reprezintă un pilon esențial în asigurarea bunăstării și securității populației. Academicianul a declarat că subiectele abordate pe durata cursului vor contribui la identificarea noilor oportunități și a direcțiilor de dezvoltare pentru instituțiile de cercetare din țară și de peste hotare.
Programul cursului a inclus 18 comunicări, prezentate în cadrul a 7 sesiuni tematice de către experți cu experiență vastă în domeniul bolilor infecțioase, igienei, microbiologiei, sănătății publice și urgențelor medicale, care au reprezentat instituții naționale și internaționale de cercetare sau academice specializate în studiul focarelor de boli infecțioase. Patru dintre aceste sesiuni au avut genericul State of the Art Lectures ce au fost ținute de speakeri – profesori invitați de peste hotare. Una dintre sesiune a fost dedicată specialității Endocrinologie cu tema Continuous glucose monitoring changing the world și a fost ținută de profesorul Andrew Behnke, Departamentul Endocrinologie, Institutul Politehnic din Virginia, SUA, consilier al Comitetului Asociației Americane de Diabet pentru Programe și Centre Clinice. Domnia sa deține titlul Fellow al Asociației Americane de Endocrinologie Clinică (FACE).
Cea de-a doua sesiune a fost la specialitatea Genetică medicală, tema Genetica românească între deziderate și realizări a fost ținută de profesorul Eusebiu Vlad Gorduza, medic genetician, coordonator al Direcţiei de studiu Genetica medicală, prorector pentru studii universitare, ciclul de studii învățământ clinic și masterat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, România.
Sesiunea a treia a vizat specialitatea Arme biologice și a abordat tema An introduction to biological weapons convention și a fost moderat de Mehran Rouzbahani, consultant și coordonator de proiect (articolul X) Convenția privind interzicerea armelor biologice, Unitatea de sprijin pentru punerea în aplicare, Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru afaceri de dezarmare, Geneva, Elveția.
Cea de-a patra sesiune a fost la specialitatea Virologie, biologie moleculară și cercetare genomică, cu tema The Journey of a Sample: From Detection to Genetic Characterization on Example of One Public Health Institution, ce a fost ținută Dr. Gvantsa Chanturia, șefa Departamentului Virologie, Biologie Moleculară și Cercetare Genomică, Centrul R.G. Lugar pentru Cercetare în domeniul Sănătății Publice, Centrul Național pentru Controlul Bolilor și Sănătate Publică din Tbilisi, Georgia.
Experți din Italia, Slovenia, Republica Cehă, România, Polonia, Elveția, Ucraina, Georgia, SUA, precum și din Republica Moldova și-au împărtășit experiența și au realizat un schimb de opinii privind capacitățile de răspuns, oportunitățile de colaborare regionale și internaționale, strategiile de diagnostic și tratament și perspectivele asupra sănătății globale.
Totodată, participanții au efectuat exerciții practice în grup pentru a însuși abilități în coordonarea și comunicarea în situații de criză. Acest exercițiu de simulare a fost conceput pentru a reproduce anumite etape ale unei operațiuni de răspuns la apariția unei boli de origine necunoscută. Scopul principal a fost de a antrena și a testa abilitățile echipelor în situații de urgență, în special în cazul unor epidemii neidentificate și apărute brusc.
Inițiativa de organizare a cursului a venit din necesitatea de a intensifica supravegherea bolilor infecțioase și securitatea națională în domeniul sănătății prin promovarea cooperării internaționale în contextul fluxului continuu de refugiați ucraineni în Republica Moldova. Criza actuală din Ucraina și distrugerea intenționată a infrastructurii de asistență medicală impune dezvoltarea capacităților de răspuns rapid în domeniul biosecurității.
Feedbackul participanților a evidențiat abordarea interdisciplinară a tematicii, interesul lor, utilitatea și eficiența cursului. În total, la acest curs au participat 115 tineri specialiști, medici rezidenți, cadre didactice și științifice și studenți.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii