Conferință științifică internațională dedicată savantului român George Emil Palade
- vizualizări: 824
„George Emil Palade – părintele biologiei celulare moderne” a fost genericul Conferinței științifice internaționale, ce s-a desfășurat la 22 noiembrie 2022 la Academia de Științe a Moldovei (AȘM) și concomitent la Academia Română (AR) din București. Evenimentul a fost dedicat comemorării savantului George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru al Academiei de Științe a SUA, membru de onoare al Academiei Române, Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” în grad de Colan.
Prezent la inaugurarea evenimentului, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban a subliniat că tot ce a creat, a descoperit academicianul Palade este foarte actual în prezent, când medicina trece la o altă eră – cea a medicinei moleculare, când tot ce se realizează în știință și cercetare este axat pe medicina viitorului, pe medicina personalizată. Potrivit profesorului, acest lucru ne demonstrează că savantul a fost foarte original și creația sa este inedită și noi ne mândrim că suntem conaționalii săi. „George Emil Palade a fost un savant eminent cu renume mondial, de o valoare inestimabilă – primul geniu românesc care a îmbogățit decisiv lumea medicală, care a privit în interiorul celulei, i-a văzut elementele structurale și a înțeles care sunt funcțiile lor specifice, a explicat balanța organică subtilă a eliminării și arderii deșeurilor microscopice, prin urmare – balanța energiei vieții. A dezvoltat tehnici de microscopie electronică, fapt ce a permis studierea celulei ca domeniu distinct în cercetarea medicală”, a menționat, în discursul său, rectorul.
La rândul său, președintele AȘM, academicianul Ion Tighineanu, a remarcat că „savantul a dus faima pământului românesc în toată lumea și, pe bună dreptate, este considerat părinte al biologiei celulare moderne”. Ion Tighineanu și-a exprimat convingerea că evenimentul, organizat în parteneriat cu Academia Română, va da imbold pentru inițierea de noi proiecte și colaborări la scară globală.
Marius Ciprian Toth, Ministru Plenipotențiar al României în Republica Moldova, a salutat participanții la evenimentul de înaltă anvergură științifică, specificând că este remarcabilă decizia celor două forumuri științifice de pe ambele maluri de Prut de a-l omagia pe unul dintre cei mai remarcabili nativi savanți cu renume mondial în domeniul biologiei moleculare moderne. „Având ca fundament filonul identitar comun de limbă și cultură, este crucial să intensificați aceste colaborări în postura de oameni de știință, inclusiv ca formatori de opinie, și astfel să contribuiți decisiv la parcursul european, sperăm ireversibil, al Republicii Moldova”, a punctat diplomatul român.
De asemenea, intervenții în format on-line la conferință au avut mai mulți reprezentanți ai Academiei Române: academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele AR, și academiciana Maya Simionescu, președintele Secției de științe biologice, precum și profesorul Randy W. Schekman de la Universitatea California/Berkeley, SUA, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.
Recunoscut la nivel internaţional drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, George Emil Palade (1912-2008) este cercetătorul care a creat „fixatorul Palade” pentru microscopia electronică şi descoperitorul ribozomilor, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „granulele Palade”. În anul 1974 a primit Premiul Nobel pentru Medicină, datorită descoperirilor sale privind organizarea structurală şi funcţională a celulei.
În contextul acestui eveniment, USMF „Nicolae Testemițanu” a fost co-organizatoare a expoziției tematice „Medicii pentru pace”, unde au fost expuse realizările științifice obținute de către cercetătorii și inventatorii Universității pe parcursul anilor 2020-2022. Universitatea noastră a fost reprezentată de membrii Catedrei de biologie moleculară și genetică medicală, Laboratorului de inginerie tisulară și culturi celulare, Laboratorului de gastroenterologie, Laboratorului de infecții spitalicești, Disciplinei de geriatrie și medicină a muncii, Catedrei de stomatologie terapeutică și de către Eugen Valic, student în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1. De asemenea, la expoziție au fost vernisate și unele lucrări ale elevilor participanți la concursul de desene „Medicul – prin ochii unui copil”, ediția 2022, organizată de USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii