Comunitatea științifică a USMF „Nicolae Testemițanu” reprezintă un model de excelență în cercetare
- vizualizări: 659
„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie și Farmacie „Nicolae Testemițanu” reprezintă un izvor al științelor fundamentale și aplicative din țara noastră. Sunteți o comunitate științifică model!” Declarația aparține academicianului Boris Găină, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, conducător al Secției Științe ale Vieții, și a fost lansată în deschiderea ședinței Consiliului științific al Universității din 16 ianuarie 2024, cu privire la audierea și evaluarea rapoartelor pentru anul 2023 și totalizarea rezultatelor obținute după implementarea proiectelor din cadrul Programului de Stat în perioada 2020-2023.
Academicianul a remarcat că pe parcursul anilor, în calitate de membru al comisiilor de audiere a rapoartelor, cercetătorii USMF „Nicolae Testemițanu” s-au remarcat prin excelență în cercetare, corectitudine și punctualitate, iar proiectele lor au fost aprobate la prima expertiză. Domnia sa a subliniat importanța studiilor în domeniul științelor medicale și farmaceutice, subliniind necesitatea acestora pentru întreaga societate.
Rectorul Emil Ceban a punctat că pentru USMF „Nicolae Testemițanu” domeniul cercetare deține un statut aparte, fapt prevăzut și în Strategia de dezvoltare a Universității, ce include valori și criterii ambițioase în acest sens. În ultima perioadă, echipa managerială a Universității a făcut pași enormi pentru dezvoltarea cercetării și inovării. Au fost alocate resurse majore pentru Departamentul Cercetare pentru a reuși fortificarea domeniului, iar proiectul de dezvoltare al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate este în proces de derulare.
Aplicarea principiului de instruire prin cercetare va face posibilă atragerea tinerilor pentru care au fost elaborate programe noi de studii, inclusiv master în cercetare, pentru a pregăti cercetători în medicină. Este în curs de elaborare Modulul Cercetare în Sistemul Informațional de Management Universitar, în care vor fi introduse datele despre fiecare cercetător științific, care vor fi stimulați conform indicatorilor de performanță (publicații în reviste științifice cu factor impact și în baze de date internaționale scientometrice).
„Pentru anul în curs, USMF „Nicolae Testemițanu” a beneficiat de 18 milioane de lei din partea statului – resurse insuficiente pentru necesitățile de cercetare, însă contribuția Universității va depăși cu mult această sumă – bani ce vor fi direcționați pentru salarizarea personalului, consumabile etc. Cercetarea științifică și aplicarea rezultatelor acesteia a devenit un imperativ al timpului”, a subliniat profesorul Emil Ceban, exprimând apreciere și mulțumiri colegilor pentru deschiderea, viziunile moderne, eforturile și munca depusă în domeniul de cercetare și inovare.
Aurelia Hanganu, director general al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), a menționat că ședința de audiere a rapoartelor reprezintă și un bilanț al eforturilor comunității științifice a USMF „Nicolae Testemițanu” din ultimii patru ani în domeniul cercetărilor științifice. Investigațiile științifice și aplicative în domeniul științelor medicale sunt implementate direct în viața socială, ceea ce pune o responsabilitate și o presiune imensă pe umerii cercetătorilor din acest domeniu. Directorul ANCD a informat audiența că pentru anul în curs sunt planificate mai multe apeluri de cercetare și programe de mobilitate stabilite împreună cu instituții europene din Germania și România. În acest sens, experta a îndemnat reprezentanții Universității să aplice la aceste proiecte, inclusiv la burse pentru a beneficia de o experiență nouă în afara țării.
În finalul ședinței de audiere a rapoartelor, academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a evidențiat faptul că anul 2023 a fost unul deosebit, deoarece au fost finalizate programele de stat, cu o durată de realizare a proiectelor de 4 ani, fiind obținute rezultate integrative, publicații și aplicarea acestora. „Grație grantului Băncii Mondiale, oferit în cadrul proiectului Ministerului Educației și Cercetării „Învățământul Superior din Moldova”, a fost posibilă crearea Centrului de biotehnologii, care va complementa activitatea Centrului de Medicină Moleculară, iar în acest context va fi posibilă corelarea între cercetările clinice și activitatea de cercetare fundamentală și, ca rezultat, trecerea spre formula medicamentului. La fel, Biobanca și Centrul de Medicină Personalizată vor contribui la îmbunătățirea calității predării și la îmbunătățirea rezultatelor științifice. Această infrastructură este esențială în procesul didactic și cel de cercetare, în contextul eforturilor Universității și al aspirațiilor Republicii Moldova de integrare în circuitul european de cercetare”, a subliniat prorectorul Groppa.
Referitor la rapoartele prezentate, academicianul Groppa a evidențiat prestația impecabilă a coordonatorilor de proiecte, care au impresionat prin rezultatele științifice înregistrate: „Îmbucurător este faptul că majoritatea proiectelor au valorificat aceste rezultate obținând brevete de invenție și certificate de inovare, iar implementarea rezultatelor științifice a contribuit la sporirea calității serviciilor medicale prestate în instituțiile din țară. Rapoartele prezentate au evidențiat și relații de colaborare stabilite cu centre de cercetare de peste hotare”.
Toate rapoartele privind activitatea științifică în cadrul proiectelor de cercetare au fost aprobate și votate unanim de membrii Consiliului științific.
La ședința de audiere și evaluare a rapoartelor privind realizarea proiectelor de cercetare din cadrul Programului de Stat în perioada 2020-2023 au participat șefii de catedră, responsabilii pentru activitatea de cercetare la disciplini, șefii laboratoarelor, precum și membrii echipelor de cercetare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii