1 decembrie – Ziua Mondială de combatere a SIDA
- vizualizări: 352
În anul 1987 a fost depistat primul pacient diagnosticat cu HIV/SIDA în Republica Moldova. Astăzi, după 36 de ani, boala este considerată înspăimântătoare, iar persoanele infectate rămân a fi stigmatizate şi izolate.
În scopul creșterii gradului de conștientizare și empatizare a societății globale cu privire la cei care suferă de această maladie, anual, în data de 1 decembrie este marcată Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA (World AIDS Day). Sloganul din acest an Vocea comunităților contează (Let communities lead) încurajează guvernele să extindă capacitățile comunităților și ale societății civile din întreaga lume pentru a intensifica lupta împotriva HIV.
Conform datelor Programului Comun al Națiunilor Unite privind HIV și SIDA (UNAIDS), în prezent 29,8 milioane din cele 39 de milioane de persoane infectate cu HIV la nivel global primesc tratament. Dacă acest indicator se va menține, în 2025 va fi atinsă o rată globală de 35 de milioane de beneficiari de tratament. În acest context, conform Agendei 2030 de dezvoltare durabilă, adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), obiectivul Sănătate și starea de bine prevede „eradicarea SIDA, a tuberculozei, a malariei (...) şi combaterea hepatitelor şi a altor boli transmisibile”.
Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în Republica Moldova sunt înregistrate 16041 de persoane cu HIV. Vârsta medie a persoanelor infectate este de 40 de ani, iar în prezent se atestă o creștere a numărului de cazuri în localitățile rurale, calea de transmitere predominantă fiind cea heterosexuală.
Pentru a stopa răspândirea infecției cu HIV, guvernul a adoptat Programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA și al infecțiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025, obiectivul general fiind reducerea la minim a consecințelor epidemiei de HIV și a infecțiilor cu transmitere sexuală, prin diminuarea numărului de transmiteri, și de a menține prevalența infecției, în special în grupurile-țintă ale populației. Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile asigură cu medicamente antiretrovirale și dispozitive pentru screeningul și diagnosticul infecției HIV/SIDA, maladiilor oportuniste, infecțiilor cu transmitere sexuală și monitorizează eficiența tratamentului antiretroviral.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii