Integritatea profesională și lupta cu corupția este un obiectiv al USMF „Nicolae Testemițanu”
- 325 vues
Circa 250 de studenți de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au participat la o acțiune de informare, organizată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în colaborare cu administrația instituției noastre, în data de 23 noiembrie 2023. Angajații CNA, Ion Pruteanu, șef Direcție Educație Anticorupție (DEA), și Grigore Lupașcu, inspector principal DEA, au informat studenții despre integritatea academică și prevenirea actelor de corupție, i-au sensibilizat și le-au explicat care pot fi consecințele acestui flagel.
De asemenea, organizatorii au testat cunoștințele studenților privind aspectele de corupție printr-un joc Quiz „Pro Integritate”, iar șapte tineri, care au răspuns corect la întrebări, au fost selectați pentru a participa la concursul final, unde vor concura reprezentanții a 12 universități din țară, în cadrul cărora CNA a organizat acțiuni similare de informare privind lupta împotriva corupției.
O altă acțiune de instruire privind integritatea profesională a fost organizată de CNA în parteneriat cu administrația Universității pentru cadrele didactice și științifico-didactice ale USMF „Nicolae Testemiţanu”, precum și alți membri ai comunității universitare. Lecția de integritate a fost ținută la 5 decembrie curent de către Ion Pruteanu, șeful DEA, care a informat asistența despre rigorile de integritate și instrumentele anticorupție, ce trebuie să fie aplicate la nivel de entitate publică.
În acest context, rectorul Emil Ceban a accentuat că scopul acestor întruniri este de a spori responsabilitatea fiecărui membru al comunității universitare și de a asigura controlul acesteia la nivel de instituție și subdiviziuni, deoarece integritatea profesională pentru universitatea noastră este o prioritate și doar noi putem schimba lucrurile și să combatem acest flagel.
Activitățile de instruire au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale de informare „Integritate: credibilitate în sistemul educațional”. De asemenea, acțiunile respective se înscriu atât în Planul și Strategia naţională de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017-2023, cât și în Planul de acțiuni privind promovarea integrității și combaterea corupției în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” pentru anul 2023 și desfășurării anuale a Campaniei instituționale cu genericul „Corupția contaminează, fii imun și acționează”. Campania de integritate instituțională și de combatere a corupției a fost lansată la USMF „Nicolae Testemiţanu” în vara anului 2014, cu scopul de a sensibiliza comunitatea universitară privind problema corupției și încurajarea membrilor acesteia în demascarea eventualelor abateri morale și legale. Anual, la nivel instituțional, se elaborează, se aprobă și se realizează Planul de acțiuni privind promovarea integrității și combaterea corupției în cadrul Universității.
Administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” condamnă și se pronunță împotriva oricărei forme de corupție și nu va admite comportamente ce contravin normelor morale și legale privind integritatea profesională, inclusiv a actelor interne, precum: Carta universitară, Regulamentul intern, Codul moral ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii