Extinderea perioadei de implementare a proiectului de fortificare a capacităților Centrului de Medicină Tradițională Chineză
- 543 vues
Perioada de implementare a proiectului de fortificare a capacităților Centrului de Medicină Tradițională Chineză al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va fi extinsă cu 3 ani. Astfel, cetățenii moldoveni vor putea beneficia în continuare de asistență medicală prin aplicarea metodelor de tratament utilizate în medicina tradițională chineză precum acupunctură, terapie manuală și fitoterapie. Acest lucru va fi posibil datorită aprobării de către guvern, în data de 22 iunie 2022, a deciziei privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului, întocmit prin schimb de note, privind cea de-a III-a fază de asistență tehnică pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză. Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Centrul de Medicină Tradițională Chineză a fost inaugurat la USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 2011, în baza Acordului de cooperare în domeniul economic şi tehnic dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze, semnat la 24 iulie 2002. Proiectul este inițiat și implementat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu’’ din Republica Moldova. În cadrul Centrului de Medicină Tradițională Chineză au fost prestate servicii medicale populației de către medici specialiști din China delegați în țara noastră. Totodată, Centrul este și bază clinică a Universității pentru instruirea și formarea medicilor rezidenți la specialitățile: Medicină sportivă, Medicină fizică și de reabilitare, precum și Reabilitare și medicina fizică.
Prima fază a proiectului a fost de 2 ani şi 7 luni şi s-a realizat în două etape: prima etapă a inclus lucrările de renovare şi creare a Centrului, iar cea de-a doua etapă a fost axată pe dotarea acestuia cu echipament, plante medicinale chineze şi încadrarea în activitate a trei medici specialişti chinezi, pentru perioada anilor 2011-2013. De comun acord cu autoritățile chineze, activitatea Centrului a fost desfășurată în trei domenii prioritare ale medicinei chineze: fitoterapie, acupunctură şi terapie manuală. Conform Contractului din 18 ianuarie 2010 semnat între USMF „Nicolae Testemiţanu”, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară şi Compania „China IPPR International Engineering Corporation”, părții moldave i-au fost donate echipament medical, plante medicinale chineze, mobilier medical și de birou pentru activitatea Centrului.
Cea de-a doua fază a proiectului de cooperare tehnică cu privire la fortificarea capacităţilor Centrului de Medicină Tradițională Chineză a fost implementată în perioada 20.01.2016-20.01.2018. Conform unui acord, semnat la 30 iulie 2014, partea chineză a oferit un ajutor nerambursabil în suma de 4 700 000 yuani şi în 2016 a detaşat în Republica Moldova patru medici specialişti în medicina tradiţională chineză, cu o bogată experiență de activitate, care au asigurat tratamentul la cele mai înalte standarde internaționale, şi un translator, pentru o perioada de 2 ani. Ei au prestat servicii medicale populaţiei şi au instruit medici şi medici-rezidenți autohtoni în domeniul acupuncturii, terapiei manuale Tui Na şi fitoterapiei chineze. Centrul a fost dotat cu echipament medical și cu plante medicinale chineze. Rezultatele obținute în implementarea primelor două faze au motivat fondatorii Centrului de a lansa cea de-a III-a fază a proiectului.
Acordul privind cea de-a III-a fază de asistență tehnică oferită de Republica Populară Chineză pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză este un tratat interguvernamental și va fi încheiat prin schimb de note între Guvernul Republicii Populare Chineze și Guvernul Republicii Moldova, în corespundere cu prevederile Legii nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova și Regulamentului privind mecanismul de încheiere, aplicare și încetare a tratatelor internaționale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 442/2015. Prevederile Acordului privind cea de-a III-a fază, întocmit prin schimb de note, are drept scop continuarea cadrului de cooperare pentru dezvoltarea moldo-chineză și fortificarea Centrului de Medicină Tradițională Chineză al USMF „Nicolae Testemițanu”. Totodată, cea de-a III-a fază a Acordului prevede delegarea unei echipe de specialiști chinezi, furnizarea echipamentelor și consumabilelor medicale, plante și medicamente chinezești brevetate, colaborarea în domeniul instruirii, perfecționării calificării profesionale a medicilor din Republica Moldova în domeniile acupunctură, terapie manuală și fitoterapie.
Evelina Gherghelegiu, șefa Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că: „Acest fapt va contribui la fortificarea capacităților echipei Centrului de Medicină Tradițională Chineză, asigurând sustenabilitatea și durabilitatea prestării serviciilor de medicină tradițională chineză în țara noastră de către specialiștii autohtoni. Suplimentar, faza a III-a mai prevede și un program extins de mobilitate, dedicat schimbului bilateral de experiență. Astfel, va fi posibilă deplasarea personalului academic și administrativ, a studenților și medicilor-rezidenți pentru stagii de durată variabilă din Republica Populară Chineză la USMF „Nicolae Testemiţanu” și viceversa”.
Direcțiile de cooperare menționate sunt rezultatul unei munci asidue și a negocierilor de durată între Ambasada Republicii Populare Chineze și Camera Chineză de Comerț, deoparte, și Guvernul Republicii Moldova și managementului superior al USMF „Nicolae Testemiţanu”, pe de altă parte. În acest mod, faza a III-a de cooperare este continuitatea unei colaborări prodigioase de durată și cu perspective de viitor. Reamintim că în data de 17 mai curent, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, E.S. dl YAN Wenbin, a efectuat o vizită de documentare la USMF „Nicolae Testemițanu” la care a fost abordată și chestiunea privind urgentarea procesului de lansare a fazei a III-a de asistență tehnică oferită de partea chineză pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză. Înaltul oaspete a declarat că este dispus să ofere suport Universității, pledând pentru extinderea relațiilor de cooperare și cu alte instituții medicale chineze, în special în domeniul cercetării și inovării.
Prezentul Acord va intra în vigoare la data în care Guvernul Republicii Moldova va notifica Guvernul Republicii Populare Chineze, pe cale diplomatică, că au fost îndeplinite procedurile legale interne pentru intrarea în vigoare a acestuia. Perioada de asistență tehnică a celei de-a III-a faze a proiectului este de 3 ani.
Centrul de Medicină Tradițională Chineză este primul centru de acest gen din regiunea Europei de Sud Est, susținut de Guvernul Republicii Populare Chineze. Acordarea asistenței medicale prin aplicarea metodelor tradiționale de tratament s-a bucurat de succes în rândurile populației din Republica Moldova. Astfel, de la deschiderea Centrului și până în prezent, medicii specialiști chinezi și cei autohtoni au efectuat peste 30 de mii de proceduri și consultații în domeniul acupuncturii, terapiei manuale și fitoterapiei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii